O cauză pierdută?

De curând am avut o satisfacţie profesională cum ne place nouă, avocaţilor, s-o denumim. Ar fi mai drăguţ să o numesc pur şi simplu „O steluţă”!

Am caştigat un proces!

Spun „un proces” şi nu „procesul” pentru motivul că nu a fost dosarul meu. Clienţii au ajuns la mine la recomandarea unei bune prietene şi am intrat în dosarul respectiv direct în faza de recurs şi după ce se formulase şi o cerere de intervenţie şi suferise şi o rejudecare, clienţii mei fiind titularii recursului, iar motivele de recurs fiind deja formulate.

Am luat la „puricat” dosarul, destul de gros.

Speţa suna cam aşa: Clienţii mei au cumpărat un teren cu chitanţă de mână, şi, ulterior, au introdus acţiune având ca obiect pronunţarea de către instanţă a unei hotărâri care să ţină loc de contract de vânzare-cumpărare. Pe fond căştigă. În recurs, însă, se formulează cerere de intervenţie voluntară şi instanţa dispune rejudecarea. În rejudecarea fondului clienţii mei pierd, câştigând intervenientul. Clientul meu face recurs, între timp moare pârâta şi moştenitor devine chiar intervenientul în baza unui testament.

Trecuseră mai mulţi avocaţi prin dosar, aproape câte unul pentru fiecare fază procesuală, zăpăcindu-mă şi eu prin filele dosarului.

Clienţii mei mi-au adresat întrebarea tipică pentru astfel de situaţii:

–          Doamna avocat, credeţi că mai există vreo şansă?  Credeţi că mai există vreo scânteie de speranţă …?

Şi aşa cum se întamplă de multe ori în viaţă când este nevoie doar de o scânteie pentru a porni un întreg mecanism tot aşa s-a întamplat şi în acest dosar. Aşa că am invocat direct în recurs şi, bineînţeles, argumentat, excepţia prescripţiei dreptului la acţiune a intervenientului.

În cele ce urmează dezbat în câteva idei problema juridică din dosar spicuind şi câteva argumentări de drept de care m-am folosit în completările la recurs şi în conluziile scrise pe care le-am formulat privind excepţia dreptului la acţiune a intervenientului având ca obiect pronunţarea de către instanţă a unei hotărâri care să ţină loc de contract de vânzare-cumpărare.

Problema juridică dezbătută:

Acţiunea care are ca obiect pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare. Invocarea excepţiei prescripţiei extinctive a dreptului la acţiune. Paralizarea acţiunii sau paralizarea excepţiei?

Speţă:

Părţile încheie un antecontract de vânzare-cumpărare a unui imobil fie sub forma unui înscris sub semnătură privată denumit în limbajul curent chitanţă, fie sub forma unui înscris notarial, iar, ulterior, promitentul-vânzător refuză prezentarea la notariat în vederea autentificării contractului de vânzare-cumpărare.

Un aspect important de care trebuie ţinut seama în cererile de chemare în judecată ce au ca obiect pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare îl constituie prescripţia dreptului la acţiune.

Calificarea juridică:

Antecontractul de vânzare-cumpărare a unui imobil este o promisiune bilaterală de a contracta, iar în caz de neexecutare a obligaţiei asumate răspunderea este contractuală. Executarea silită în natură a obligaţiei de a face se asigură prin acţiunea personală având ca obiect pronunţarea unei hotărâri care ţine loc de act de vânzare-cumpărare. Acţiunea fiind personală este prescriptibilă în termenul general de prescripţie de 3 ani, prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă.

Practic, în timp ce promitentul-cumpărător va încerca să producă un titlu de proprietate prin introducerea unei acţiuni solicitând instanţei de judecată pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de contract de vânzare-cumpărare, promitentul-vânzător va încerca să paralizeze această acţiune prin invocarea excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune.

În practică se întâlnesc, de regulă, două situaţii:

  1. Situaţia în care promitentul-cumpărător nu preia şi imobilul odată cu semnarea antecontractului de vânzare-cumpărare

În această situaţie prescripţia dreptului la acţiune începe să curgă de la data semnării antecontractului de vânzare-cumpărare. În consecinţă, promitentul-cumpărător nu trebuie să stea în pasivitate mai mult de trei ani de la semnarea antecontractului de vânzare-cumpărare pentru că astfel riscă ca promitentul-vânzător să invoce excepţia prescripţiei dreptului la acţiune şi în acest fel să-i fie respinsă acţiunea ca prescrisă. În drept, excepţia prescripţiei dreptului la acţiune fiind o excepţie absolută, poate fi invocată în orice fază a judecăţii chiar direct în recurs, dacă rezolvarea de către instanţă a acestei excepţii nu încalcă prevederile art. 162 C. proc. civ. în sensul că  probaţiunea acesteia nu necesită administrarea altor probe decât cele aflate la dosarul cauzei.

  1. Situaţia în care promitentul-cumpărător preia şi imobilul odată cu semnarea antecontractului de vânzare-cumpărare

În această situaţie prescripţia dreptului la acţiune începe să curgă în momentul în care promitentul-vânzător se manifestă în mod expres în sensul negării dreptului promitentului-cumpărător. În consecinţă, promitentul-cumpărător paralizează excepţia prescripţiei dreptului la acţiune invocată de promitentul-vânzător deoarece preluarea imobilului cu acordul acestuia echivalează cu o recunoaştere a dreptului promitentului-cumpărător, iar această recunoaştere este de natură să producă efectele unei întreruperi a cursului prescripţiei în sensul art. 16 lit. b din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă.

În încheiere îmi permit să dau un sfat justiţiabililor, un sfat, zic eu din prisma celor povestite anterior, destul de pertinent:

Încercaţi pe cât posibil să individualizaţi relaţia profesională dintre dvs. şi avocatul dvs., pentru ca în momentul în care permiteţi o „defilare”de avocaţi se creează o depersonalizare a dosarului dvs. cu consecinţe negative şi chiar ireversibile.

Şi asta nu neapărat pentru că unii avocaţi sunt mai buni decât alţii, ci în special pentru că fiecare avocat are sau cel putin ar trebui să aibă un stil propriu şi un mod propriu de organizare, de percepere şi de interpretare care foarte bine se pot adapta dosarului dvs., dar la fel de bine pot fi străine acestuia.

Sper să vă fie util sfatul meu …

 

 

 

 

Acest articol a fost publicat în Blog de avocat și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

4 răspunsuri la O cauză pierdută?

  1. lascaris zice:

    Un sfat bun, insa trebuie sa intelegem ambele parti – clientul si avocatul. Cu avocatii e oarecum la fel ca si cu medicii – unii sunt buni, altii nu, altii sunt chiar nebuni, cu unii te intelegi cu altii nu etc. Justitiabilul disperat, saracul, alearga in cautarea avocatului potrivit. De multe ori mergi la medic si iesind din cabinet te gandesti la cine sa te mai duci, caci tocmai ai fost dezamagit de prestatie.

  2. Felicitari pentru blog..aveti un stil foarte frumos de a prezenta lucrurile…

  3. Felicitari si mult succes in continuare.

  4. elis zice:

    Va admir! Va urmaresc blogul si sunt incantata de tot ceea ce scrieti. Ma faceti sa fiu mult mai convinsa ca trebuie sa urmez facultatea de drept! Imi face o deosebita placere sa citesc tot ceea ce postati, de aceea sper sa o faceti si de acum incolo! Felicitari!

Lasă un comentariu