Contract vânzare-cumpărare. Antecontract. Acţiune pentru pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare. Prescripţie

Decizia nr. 1212/17.02.2005 – ICCJ – Sectia civila si de proprietate intelectuala

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 6692 din 30 octombrie 2003, Judecătoria sectorului 1 Bucureşti a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune şi a respins acţiunea formulată de reclamanţii M.V. şi M.R., în contradictoriu cu M.L., prin mandatar P.L.M., ca prescrisă.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că reclamanţii au cerut să se constate că este valabilă vânzarea intervenită între părţi la data de 1 septembrie 1986 şi să se pronunţe o hotărâre care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, pentru imobilul situat în Bucureşti.

Între părţi, la data de 1 septembrie 1986, s-a încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare, fiind întocmit înscrisul sub semnătură privată, intitulat „chitanţă”, în care se consemnează că actele de vânzare-cumpărare vor fi încheiate în aproximativ 6 luni.

Reţine instanţa de fond, că prin încheierea acestui act nu a operat transferul dreptului de proprietate asupra imobilului. În sarcina ambelor părţi s-a născut obligaţia de a face, respectiv de a încheia contractul de vânzare-cumpărare şi pentru că reclamanţii nu invocă un drept real, acţiunea este personală, prescriptibilă în termenul general de prescripţie de 3 ani, prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă.

În prezenta cauză, acţiunea este formulată cu depăşirea termenului de prescripţie, iar reclamanţii nu au făcut dovada existenţei vreunei cauze de întrerupere sau suspendare a prescripţiei.

Curtea de Apel Bucureşti, prin decizia civilă nr. 304/A din 19 februarie 2004, a respins apelul declarat de reclamanţi împotriva acestei hotărâri, reţinând, în esenţă, că prin actul încheiat de părţi, la data de 1 septembrie 1986, s-a născut în sarcina acestora obligaţia de a face, că acţiunea formulată de reclamanţi este personală şi se prescrie în termenul de trei ani prevăzut de Decretul nr. 167/1958 şi că dreptul la acţiune fiind născut la momentul încheierii actului, acţiunea înregistrată la instanţă la data de 7 august 2003 s-a formulat cu depăşirea termenului de prescripţie.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au declarat recurs reclamanţii M.V. şi M.R. Recurenţii, invocând art. 304 pct. 9 C. proc. civ., arată că, în mod greşit s-a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, invocată din oficiu de instanţă, deşi reclamanţii au intrat în posesia imobilului odată cu încheierea actului de vânzare-cumpărare şi s-au comportat ca adevăraţi proprietari, plătind toate taxele datorate statului, iar pârâta, care nu a invocat prescripţia, a fost de acord să-şi execute voluntar obligaţia.

Arată recurenţii că, deoarece prin prescripţia extinctivă nu se stinge dreptul subiectiv civil şi nici obligaţia corelativă, acestea pot fi executate voluntar, iar în raport cu dispoziţiile art. 20 din Decretul nr. 167/1958, o asemenea executare este valabilă.

De aceea, faţă de poziţia părţilor, instanţa putea trece peste dispoziţiile acestui decret.

Recursul va fi admis, pentru considerentele la care ne vom referi în continuare.

Criticile formulate fac posibilă încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., iar dispoziţiile acestui text sunt incidente în cauză.

Hotărârea atacată, prin care s-a păstrat sentinţa pronunţată de instanţa de fond, este dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor înscrise în Decretul nr. 167/1958.

În cauză, în raport cu probele administrate şi susţinerile părţilor, la data formulării cererii, care are ca obiect pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, dreptul la acţiune al reclamanţilor nu era prescris.

Între părţi s-a încheiat, la data de 1 septembrie 1986, un antecontract prin care acestea s-au angajat să încheie ulterior contractul de vânzare-cumpărare, asumându-şi obligaţia de a face.

Deoarece antecontractul este o promisiune bilaterală de a contracta, în caz de neexecutare a obligaţiei asumate răspunderea este contractuală, iar executarea silită în natură a obligaţiei de a face se asigură prin acţiunea personală având ca obiect pronunţarea unei hotărâri care ţine loc de act de vânzare-cumpărare, supusă termenului de prescripţie prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958.

Acest termen curge din momentul încheierii convenţiei, însă atunci când promitentul-cumpărător a preluat imobilul, deţinerea lui cu acordul promitentului-vânzător, echivalează cu recunoaşterea dreptului acestuia, în sensul art. 16 lit. b) din decret.

În asemenea situaţii, prescripţia dreptului la acţiune începe să curgă în momentul în care promitentul-vânzător se manifestă expres, în sensul negării dreptului promitentului-cumpărător.

Or, în prezenta cauză, reclamanţii-recurenţi au preluat bunul odată cu încheierea antecontractului de vânzare-cumpărare, având stăpânirea lui şi în prezent, iar pârâta-intimată, în întâmpinarea aflată la fila 14 din dosarul instanţei de apel, confirmă acest fapt, precizează că recunoaşte dreptul reclamanţilor la acţiune şi cere să se pronunţe o hotărâre care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.

Raportat la aceste împrejurări, care fac dovada recunoaşterii de către intimata-pârâtă a dreptului recurenţilor-reclamanţi, greşit prin decizia atacată, reţinându-se că excepţia invocată, din oficiu, de prima instanţă este întemeiată, s-a păstrat hotărârea apelată.

Pentru considerentele expuse, se va admite recursul declarat de reclamanţi, va fi casată hotărârea pronunţată de instanţa de apel şi, potrivit art. 312 alin. (5) C. proc. civ., se va trimite cauza aceleiaşi instanţe spre rejudecare, urmând ca instanţa de trimitere să procedeze conform art. 297 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamanţii M.V. şi M.R. împotriva deciziei nr. 304/A din 19 februarie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, pe care o casează.

Trimite cauza aceleiaşi instanţe spre rejudecare.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 februarie 2005.

About these ads
This entry was posted in Jurisprudenta and tagged , , , , . Bookmark the permalink.

Lasă un răspuns

Completeaza detaliile de mai jos sau apasa click pe una din imagini pentru a te loga:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s